MEDICINA DE FAMILIE
Medicina de familie se preocupa de prevenirea bolilor, monitorizarea afectiunilor cronice, mentinerea sanatatii si consiliere in cazul majoritatii problemelor de sanatate. Ea integreaza elemente din domeniul biomedical (fiziopatologia afectiunii) al stiintelor comportamentale (ce gandeste, cum actioneaza si cum se impaca pacientul cu boala sa ?) si social (impactul suferintei pacientului asupra familiei si societatii).
Medicul de familie are rol de sinteza a afectiunilor medicale ale pacientului si sarcina de a coordona aspecte generale legate de sanatatea pacientilor sai in contextul resurselor existente, inclusiv in domeniul consulturilor interdisciplinare.
Medicul in specialitatea medicina de familie este consilierul pacientului pe probleme de sanatate, coordoneaza si controleaza derularea actului medical, el fiind, in acceptia lui Balint Michael (renumit psihanalist) “medicul medicament”.
Increderea, compasiunea, ajutorul, responsabilitatea, relatia cu aproapele reprezinta pentru noi esenta medicinei de familie.